Rețele de socializare
De ieri am reînceput să alerg (repornesc economia!). Efectiv m-am târât pe 6 km nenorociți (fără diferență de nivel) și acum de abia pot să merg. Având aceleași condiții de antrenament ca anul trecut (kilogramele în plus sunt bonus 😊), probabil o să-mi ia cel puțin 2-3 luni să ajung la o formă sportivă apropiată de cea din toamnă.
În cazul economiei însă, nu este același lucru. Pentru multe afaceri condițiile de piață vor fi diferite. De la un pic și până la foarte diferite.
Evident că fiecare dintre noi vom apăsa pe „on” (repornim business-ul), dar cred că mulți vom fi nevoiți să dăm re-start. Câți dintre noi? De câte ori? Cu succes sau fără? Nu știu dacă știe cineva.
Eu nu știu să spun ce va fi, nici peste o lună, nici peste un an. Știu doar că nu va fi ușor. Și nu vorbesc acum despre sport.
Voi știți ce va fi peste o lună? Dar peste un an?
Și cât de greu poate fi să repornești economia? Un „buton” de apăsat? Ne suflecăm mânecile și tragem tare să recuperăm cât mai mult, într-un timp cât mai scurt. E mult de muncă, dar altfel pare simplu, nu?
În calendarul meu pentru data de 7 mai scria Eco-run Moeciu. O competiție de alergare montană (42 km cu diferență de nivel de 2400 m), la care ar fi trebuit să particip din nou, dar care evident a fost amânată pentru anul viitor.
După mai bine de 9 ani de alergări și triatloane pe diverse distanțe și suprafețe, am ajuns să fac o pauză, forțată, de 2 luni.